Postul – drumul curateniei si a sufletului

Incepind din 27 februarie si pina la 15 aprilie, crestin-ortodocsii vor fi in perioada Postului Mare, cunoscut sub numele de Paresimile sau Patruzecimea. Acest post ce pregateste sufletul pentru Invierea Domnului, este cel mai lung si mai aspru dintre cele patru posturi de durata ale Bisericii Ortodoxe. Viata crestina obliga la echilibru, la acea “dreapta socoteala” sau discernamant, de care ne vorbesc Sfintii Parinti: a nu aluneca in extreme, a merge pe calea de mijloc. Aceasta masura inteleapta ni se recomanda si in respectarea postului, care nu este numai un admirabil mijloc de pastrare a sanatatii, ci una dintre cele mai vechi porunci dumnezeiesti. Scopul postului nu este de a ne imbolnavi trupul sau de a ne impiedica sa ne desfasuram activitatile obisnuite, ci pentru a ne intari vointa si a ne vindeca sufletul de toate cele rele. Tocmai de aceea biserica noastra stramoseasca indeamna si astazi credinciosii sa tina fiecare postul dupa puterile lui, cu mancare de origine vegetala, ferindu-se insa de imbuibare. Este insa foarte important ca postul alimentar sa fie dublat de cel duhovnicesc, prin inmultirea rugaciunilor si participarea la slujbele Bisericii. Incercand sa-i dam postului sensul sau adevarat - acela de curatire de patimi si apropiere de Dumnezeu – si sa nu-l tinem doar pentru ca este “un obicei sanatos”, vom reusi ca la sfarsitul acestei perioade sa-L primim, curati la trup si suflet, pe Mantuitorul Cristos si sa ne bucuram cu toata fiinta de Invierea Sa. Pentru a-i intelege mai bine semnificatiile, trebuie sa stim ca etimologia cuvantului “post” vine din grecescul “asceza” si inseamna exercitiu. De fapt, asta si este, pentru ca postul, in general, nu se rezuma doar la o alimentatie fara carne, oua sau lactate, el fiind si perioada in care oamenii trebuie sa faca exercitii pentru a fi mai buni, mai intelepti, mai blanzi, mai grijulii la cum gandesc si la ce vorbesc. Acum trebuie sa priveasca mai mult la ei insisi si mai putin la cei din jur. Postul inseamna, inainte de toate, iertare, impacare, bunatate, rabdare si, mai ales, smerenie. Intr-un singur cuvant, toate acestea se numesc sfintenie. Sau desavarsire. Spre asta trebuie sa tindem fiecare, pentru ca Insusi Mantuitorul Cristos ne cere acest lucru: “Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este” (Matei 5,48). Postul Pastelui poate fi asemuit, fara nici o exagerare, cu un adevarat razboi impotriva vrajmasului. Un timp greu si obositor, pentru ca este vorba de cel mai lung si mai aspru post din timpul anului bisericesc. Acum au loc dramatice inclestari pe ambele fronturi ale razboiului nevazut, pe care il ducem contra diavolului: rugaciunea si nevointele trupesti. Avem insa alaturi de noi un aliat de nadejde, care ne ajuta sa biruim de fiecare data: Sfanta Biserica. Ea ne ofera, in toata perioada aceasta, slujbe mai lungi, denii (acele extraordinare rugaciuni care ne aduna la ceasul cand in cer se aprind primele stele), acatiste insotite de metanii si inchinari, dar si o serie de ritualuri unice, de o tulburatoare frumusete duhovniceasca, asa cum sunt rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai inainte sfintite. Avem de urcat 40 de trepte. Astfel, fiecare zi devine un moment de efort fizic si spiritual, avand la baza cunoscutul principiu “sa fim azi mai buni decat ieri si maine mai buni decat astazi”. Nu e un demers deloc usor, dar e frumos, tocmai prin provocarea catre continua desavarsire pe care o contine. Pentru ca nu postim ca sa aratam celor din jur cata vointa avem, nu privim postul ca pe o incercare de abstinenta la care ne supunem trupul si spiritul. Postul inseamna cu mult mai mult: o calatorie minunata catre Sarbatoarea Luminii. Iar daca Pastele este cea mai mare sarbatoare a crestinatatii, putem la fel de bine spune ca postul sau din fiecare an inseamna, in acelasi timp, si o noua treapta pe drumul vietii noastre catre Dumnezeu. Iata de ce e bine ca fiecare post – dar, mai ales, acesta, al Pastelui – sa se termine cu marturisirea (spovedania) si impartasirea (primirea Sfintelor Taine) fiecaruia dintre noi. Pentru ca la capatul acestui drum, chiar daca nu-l vedem, Dumnezeu ne asteapta cu bratele deschise. Dar, pana acolo, drumul e anevoios. Plin de piedici si ispite. Pe care, cu nadejde si credinta in Cel de Sus, vom reusi sa le depasim si sa ajungem, curati, la bucuria sfanta a Invierii. Este suficient sa ne deschidem inima si mintea catre cantarile si imnurile care, in marea lor majoritate, amintesc despre caderea noastra, dar si de forta pe care ne-o da Dumnezeu pentru a ne ridica, sau despre slabiciunea firii noastre, dar si despre posibilitatea de a ne autodepasi, cu ajutorul harului Tatalui Ceresc.

Postul este sprijinul caselor, parintele sanatatii, Hristos! Doamne ajuta!